Sorin Cîmpeanu vrea salariul mediu pe economie pentru toți profesorii. Ministrul Educației: „Altfel, nu vom avea profesori bine pregătiţi, dintre cei mai buni absolvenţi ai universităţilor româneşti”

Sorin Cîmpeanu vrea salariul mediu pe economie pentru toți profesorii. Ministrul Educației: „Altfel, nu vom avea profesori bine pregătiţi, dintre cei mai buni absolvenţi ai universităţilor româneşti”
Ministrul Educației / Sursa foto: Mediafax
Publicat: 02/09/2022, 14:39
Actualizat: 02/09/2022, 14:43

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, vineri, că deși proiectele de legi ale educaţiei sunt „foarte bune”, ele „vor sfârşi la fel ca fosta lege a educaţiei, care nu a reuşit să genereze efecte”, dacă nu vor exista resursele financiare necesare. De asemenea, oficialul a precizat că este nevoie de alocarea de resurse pentru majorări salariale pentru a veni profesori bine pregătiţi în sistemul de învățământ.

Prezent la cea de a VI-a ediţie a Black Sea and Balkans Security Forum, Sorin Cîmpeanu a declarat că dascălii ar trebui să aibă asigurat salariul mediu pe economie, care, potrivit Institutului Național de Statistică, a fost de 3.977 de lei net, în luna iunie.

„O spun cât se poate de răspicat – aceste legi sunt foarte bune, dar dacă nu vor avea resursele financiare necesare vor sfârşi la fel ca Legea 1, care a fost foarte bună şi nu a reuşit să genereze efecte. Dacă vom regăsi aceste majorări în bugetul pe anul 2023, înseamnă că avem o şansă pentru educaţie, dacă nu le vom regăsi nu vom avea o şansă pentru educaţie. În coaliţie s-a discutat. Tot timpul am fost asiguraţi că România va avea resurse financiare pentru legile educaţiei”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat că schimbările propuse prin proiectul noilor legi ale educaţiei vor da rezultate numai prin alocarea de resurse financiare de la buget, în contextul în care profesorii au nevoie de o „motivație salarială”.

„Aceste majorări care trebuie să fie în întreg sistemul sunt prevăzute a intra în vigoare începând cu septembrie 2023. Începând cu profesorii debutanţi şi chiar cu profesorii stagiari, care sunt cei care vor avea reducere de normă, de la 18 la 12 ore, şi, chiar aşa, norma fiind redusă profesorul stagiar va trebui să aibă asigurat salariul mediu pe economie. Altfel, nu vom avea profesori bine pregătiţi, dintre cei mai buni absolvenţi ai universităţilor româneşti.

Dacă nu vom înţelege că e nevoie de alocarea de resurse astfel încât să nu mai existe niciun cadru didactic în România care să aibă un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie, aş vrea să vă spun că toate schimbările de proces, de arhitectură de sistem sunt degeaba. Nu vom reuşi, profesorul va rămâne cel cu un rol determinant într-o şcoală în care învăţământul trebuie să fie centrat pe elevi.

Profesori buni, fără motivaţie salarială, nu vom putea avea, o spun cât se poate de răspicat. Aceste legi sunt foarte bune, dar dacă nu vor avea resursele financiare necesare, vor sfârşi exact ca legea 1”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, oficialul susține că preşedintele Klaus Iohannis a susţinut Proiectul „România Educată” şi că va analiza legile educaţiei atunci când vor veni la promulgare.

„Parlamentul este cel mai potrivit loc pentru un partid politic să promoveze acele îmbunătăţiri. Noi le vom analiza cu maximă atenţie. (…) Preşedintele Iohannis a susţinut Proiectul România Educată. Preşedintele Iohannis a promovat în data de 14 iulie 2021 Raportul final România Educată.

Mai apoi este sarcina Ministerului Educaţiei ca autoritate naţională şi s-a achitat de această sarcină în momentul în care a lansat aceste proiecte ale legilor educaţiei în dezbatere publică. Am luat în considerare sute dintre aceste propuneri. Am luat în considerare tot ceea ce a fost argumentat, tot ceea ce a fost constructiv, pe parcursul dezbaterilor am făcut publice aceste modificări, aceste îmbunătăţiri.

Vom face de asemenea publice şi modificările pe care le-am încheiat în momentul încheierii acestei analize. Preşedintele va analiza aceste legi atunci când vor veni la promulgare”, a menționat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a declarat că se va ocupa „în fiecare zi, până în ultimul minut, de problemele educaţiei”, dar și de „interesul elevilor şi al şcolii româneşti”, atâta timp cât va ocupa funcția de ministru al Educaţiei, informează Digi24.

„Atâta vreme cât sunt ministrul Educaţiei voi continua să mă ocup în fiecare zi, până în ultimul minut, de problemele educaţiei. Ca ministru al Educaţiei vă declar cât se poate de clar că mă voi ocupa de interesul elevilor şi al şcolii româneşti până în ultima clipă”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața